Şcoala de Aplicaţie pentru Logistică

"General Constantin Zaharia"


Părintele spiritual al Şcolii de Aplicaţie pentru Logistică

Intendant general de divizie

ZAHARIA CONSTANTIN

           Este apreciat ca unul din fondatorii intendenţei militare româneşti.

           S-a născut la 23 martie 1861 în oraşul Râmnicu Vâlcea din părinţi Iosif şi Elena. După absolvirea învăţământului gimnazial la 1 iulie 1880, a intrat, ca elev, în Şcoala Militară de ofiţeri de artilerie şi geniu, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1882. Obţinând gradul de sublocotenet, a fost repartizat la Regimentul 2 geniu. Până la 1 ianuarie 1895 când va opta pentru arma administraţie a activat în regimentele 1 şi 2 ca instructor obţinând gradul de locotenent la 10 mai 1885 în Regimentul 1 geniu şi pe cel de căpitan la 10 august 1889 în al 2-lea regiment de geniu. În această perioadă a fost notat foarte bine, dovedind aptitudini reale de ofiţer instructor. Ca urmare, în 1894 a fost decorat cu ordinul „Coroana României‖ clasa a V- a în gradul de cavaler.

           Fiind preocuapt mai mult de problemele administrative a cerut să treacă în „administaţie”, lucru ce se va petrece la 1 ianuarie 1895 când va fi numit administrator principal (echivalent gradului de căpitan) şi mutat la Manutanţa Centrală a Armatei. Este momentul declanşării prestigioasei sale activităţi în administraţia armatei. Încă din prima notare au fost relevate calităţi deosebite în special pe linie orgnizatorică şi disciplinară, meticulozitate cu privire la însuşirea cunoşţinţelor teoretice de specialitate.

           La 1 aprilie 1897 a fost promovat ca adjunct clasa a III- a (maior) şi mutat în Ministerul de Război, la Direcţiunea a 7-a intendenţă. Încă din primul an şi-a pus în evidenţă calităţile care vor fi relevate în notarea din 12 noiembrie 1897 a directorului intendenţei şi administraţiei armatei, intendantul C. Ciuflea: „prea bun ofiţer de intendenţă sub toate raporturile. Deşi nou în grad, dar în consideraţia distinselor calităţi ce însuşeşte, îmi face o plăcută datorie de a-l propune pentru înaintare la alegere la gradul de subintendent”. Notarea a fost susţinută şi de inspectorul general, generalul Tătărăscu şi se va repeta în anul următor.

           La 1 aprilie 1901, a fost detaşat la Divizia 4 Infanterie din Corpul 2 Armată, comandată de principele Ferdinand. În funcţie de adjunct clasa I – a îşi va îndeplini atribuţinile de intendant de mare unitate în cele mai bune condiţii, în special pe durata manevrelor din 1902. La sfârşitul acestora, comandantul diviziei îl nota astfel: „Adjunctul clasa I-a Zaharia a justificat în anul acesta pe deplin încrederea pusă în priceperea şi inteligenţa sa”. Apoi, referindu-se la ajutorul ce i s-a acordat pe durata manevrelor, comandantul diviziei specifica: „Prin inteligenţa, experienţa şi cunoştinţa completă a nevoilor atât a administraţiei cât şi a trupei m-a ajutat foarte mult în comandamentul diviziei. Înaintarea acestui distins ofiţer de intendenţă la gradul de subintendent (locotent-colonel – n.n.) va fi o binemeritată recompensă pentru serviciile reale ce aduce oriunde se pune, din cauză inteligenţei şi corectitudinei sale de a fi la locul său”. Comandantul diviziei era generalul Ferdinand, principe al României.

           La 22 aprilie 1903 a revenit la Ministerul de Război fiind repartizat la Secţia de intendenţă şi avansat subintendant. Şeful acesteia, intendantul general Oprescu îl va nota excepţional, relevând distinsele sale calităţi de organizator priceput şi bun cunoscător al legilor administrative. Notarea din 1905 va fi susţinută şi de ministrul de război, D. Sturdza, fiind propus la decorare cu ordinul „Steaua României” clasa a V-a în gradul de ofiţer, urmând după „Coroana României” clasa a IV-a , primită cu un an mai înainte. În anul următor, intendantul general Oprescu îi va susţine, cu îndârjire, avansarea. La 10 mai 1906 va obţine gradul de intendant şi numit şef de secţie deschizându-i-se, astfel, larg porţile spre vârful piramidei intendenţei militare româneşti.

           Din 1909 a predat atât la şcolala militară de ofiţeri administraţie ca şi în Şcoala Superioară de război, cursul de legislaţie militară cu rezultate foarte bune. Şi în această calitate şi-a dovedit calităţi remarcabile de pedagog, apropiat de oameni, cu un larg evantai de cunoştinţe în domeniul legislativ. Tot în acest an a fost trimis în Franţa, la un curs de administraţie, dovedindu-şi nivelul ridicat de cunoştinţe în domeniu. Intendantul colonel Zaharia Constantin şi-a dovedit nebănuita putere de a împlini activitatea sa din Centrala ministrului, cu cea practică.

           În noiembrie 1911 a fost detaşat la Corpul 4 Armată pentru ca, în funcţia de şef al intendenţei să participe la manevre. La sfârşitul acestora, generalul Lambrino, comandantul corpului l-a apreciat elogios, considerându-l ca un mare specialist în domeniu, capabil să rezolve toate problemele, oricât de spinoase ar fi ele. În urma acestor activităţi a fost decorat cu ordinul „Steua României” clasa a IV – a în gradul de ofiţer, iar la 1 decembrie 1911 avansat la gradul de intendant general de brigadă.

           Din acest moment întreaga sa activitatea se va polariza pe reorganizarea serviciilor de intendenţă la toate nivelurile, militând pentru introducerea statelor majore la toate nivelurile, militând pentru introducerea statelor majore în domeniile de intendenţă şi a comitetelor consultative. El avea în vedere înfiinţarea şcolilor de administraţie şi intendenţă cu caracter de independenţă. Aceste obiective se vor realiza cu dificultate datorită conflictelor militare la care va participa şi armata română, mai întâi al doilea război balcanic la care a participat ca inspector general administrativ. Referindu-se la contribuţia sa la derularea acestui conflict. Ministrul de război, generalul Hârjeu nota despre intendantul general Zaharia Constantin: „intendant general instruit, activ şi demn din toate punctele de vedere”. Apoi, după ce relevase, elogios, inelagabila sa contribuţie pe linia administrativă, ministrul adăugase: „nădăjduiesc că colaborarea sa va fi de folos pentru înzestrarea armatei cu tot ce-i trebuie la război. În timpul operţiunilor din Bulgaria a îndeplinit greaua funcţie de intendant general al armatei de operaţiuni fapt pentru care merită a sta în capul serviciului ce-l conduce”. Preocupările sale din acestă perioadă îi vor servi, prin experienţa căpătată, pregătirii armatei operative pentru încleştările la care va fi supusă în primul război mondial.

           După izbucnirea războiului pe plan european în vara anului 1914, el s-a ocupat, direct şi intens, de restructurarea stabilimentelor militare, formând manutanţe de campanie, depozite şi subdepozite de echipament a militarilor de pe front. În condiţiile desfăşurărilor militare din aceşti ani, cu răsturnările de situaţii pe plan operaţional, dar şi politic, intendenţa militară a fost de-a dreptul sufocată de multitudinea greutăţilor cărora trebuia să la facă faţă, mai ales în perioada de retragere, dar şi în timpul reorganizării armatei în Moldova, urmată de ofensiva din vara anului 1917. Relevant este faptul că intendenţa militară română şi-a dus la îndeplinire, miraculos, grelele sarcini ce i-au revenit. Generalul Prezan, şeful Marelui Stat Major dar care, practic, conducea operaţiile militare, îl nota, între altele, „Foarte prevăzător, lucreză inteligent, cunoaşte bine pe subalterni. A fost ca un adevărat părinte al armatei”. Pentru contribuţia sa deosebită desfăşurată în grelele condiţii ale primului an de război, la 1 septembrie 1917 a fost avansat la gradul de intendant general de divizie. După terminarea războiului preocupările sale fundamentale s-au dirijat spre reechiparea armatei române, reorganizarea corpului ofiţeresc de intendenţă şi în mod direct, dezvoltarea învăţământului în acest domeniu. În notarea de serviciu din toamna anului 1918 se sublinia: „Îl sfătuiesc să stăruie ca să înfiinţeze secţiunea de intendenţă, la Şcoala Superioară de Război prevăzută de mine în planul de reorganizare a învăţământului militar”.

           În anul următor preocupările fundamentale au avut în vedere conexarea serviciilor de intendenţă la economia naţională, promovând principiul colaborării totale între toate structurile economice ale tării în folosul armatei fără de care nu se poate susţine un război de lungă durată.

           În 1919 generalul Văitoianu, ministrul de război îl va nota elogios, considerându-l indispensabil pentru administraţia armatei.

           În anul următor ,1920, se încheie în linii generale planul de restructurare logistică a armatei şi totuşi, intendantul general de divizie Zaharia Constantin nu va fi lăsat să-şi continue activitatea de reorganizare, pe principii moderne, a intendenţei militare, fiind trecut în rezervă la cumpăna dintre anii 1921-1922.

           Poate fi considerat, pe merit, fondatorul intendenţei militare româneşti moderne.